Stradă hotărâtă, caut lideri

Există lideri în România. La privat. În aproape toate domeniile. Sunt lideri la locul faptelor, adică la locul de muncă. Sunt oameni minunați, profesioniști care fac performanță și-i inspiră și pe alții să le urmeze exemplul. Asta e vestea bună și e bazată pe realitate.

În timp ce veștile proaste măcar sunt bazate pe insight.

Breaking-news: Meseriile intelectuale, de performanță, care dau lideri respectabili, deși sunt liberale, nu sunt democratice. Doctorii străluciți, profesorii buni, managerii de succes, scriitorii memorabili, artiștii talentați, inginerii inovatori – toți aceștia și mulți alții care sunt sau pot fi lideri dezirabili – reușesc în meseria lor nu prin vot democratic, nu prin părerea străzii și nici prin consultări publice. Leadership-ul lor a triumfat împotriva sistemului, în ciuda condițiilor date sau a voinței populare. Performanța lor se vede tocmai atunci când nu decide majoritatea. Dacă ești obișnuit să câștigi mereu prin implicarea celor puțini și pricepuți, e greu să “te transferi” într-un sistem al cărui principiu de bază este respectarea votului unei majorități profane.

E și acesta un motiv demn de luat în seamă pentru care liderii din domenii “nedemocratice” nu pot fi transferați în politică. E nevoie de un cu totul alt mindset ca să fii sau să devii un lider politic.

Breaking-news: Meseriile intelectuale, de performanță, care dau lideri respectabili, deși sunt liberale, nu sunt democratice.

Dacă ținem cu tot dinadinsul să ne alegem lideri din zona asta a intelectualilor care au succes într-un domeniu și vrem să-i transferăm în alt “sport”, care joacă după alte reguli, s-ar putea să mai trăim o vreme cu sentimentul că oamenii ăia nu vor să se implice de frică, timiditate sau falsă modestie.

Schimbarea ca o campanie integrată 

Schimbare e doar pe jumătate când se dărâmă o lume. Cealaltă jumătate, aia mai grea, e când se construiește ceva în loc. Poate și pentru că în marea ei majoritate, strada ultimelor zile a fost ocupată de generația care n-a avut jucării când era mică, generația care nu știe să-și pună o dorință concretă atunci când e întrebată, uimită fiind că e în sfârșit întrebată – poate și de-asta schimbăm focusul problemei.

Ni s-a dat un brief pe cât de simplu, pe atât de complicat și, deocamdata, avem sau căutăm idei de celebrity-endorsement. Deși, măi, oameni buni, n-am găsit încă mesajul esențial! Când o să-l găsim, va fi mai ușor să avem insight-uri, campanii 360, neconvenționale, deadline-uri de execuție și modalități de a împărți bugetul între ministerele de ATL, BTL, Online și cel al Integrării.

Când ai un mesaj esențial bun devine opțional să apară o vedetă în spot sau să fie prezentarea făcută de un lider carismatic.

Poate și pentru că în marea ei majoritate, strada ultimelor zile a fost ocupată de generația care n-a avut jucării când era mică, generația care nu știe să-și pună o dorință concretă atunci când e întrebată, uimită fiind că e în sfârșit întrebată – poate și de-asta schimbăm focusul problemei.

Când ai un mesaj esențial bun, ai un criteriu de evaluare pentru oricine implementează campania: a respectat mesajul?, s-a încadrat în timp și buget?, avem ceva de Cannes?, dar măcar ceva de Effie?…

Canalizându-ne energia pe găsirea de executanți, în loc de găsirea unui concept, o să sfârșim deprimați, ineficienți și de râsul unor politicieni, culmea, mai proști ca noi.

Știe cineva – fără să caute pe Google – creditele nominale de la cea mai mișto campanie pe care a văzut-o vreodată?

There is your answer!

Dorințe concrete, legi, principii, liste de fapte – nu lideri, reprezentanți și executanți. Când știi ce vrei, e mai simplu să găsești pe cineva care să și facă conform listei, punct cu punct.

Ce campanie aș face care să ajute societatea civilă

Înainte de tramvaiul 41 a fost tramvaiul 32. Zilnic, prezent în viața mea. Am colecții întregi de experiențe de acolo. Și una foarte relevanta pentru contextul de acum.

Știe cineva – fără să caute pe Google – creditele nominale de la cea mai mișto campanie pe care a văzut-o vreodată?

Eram atât de obișnuită să văd cerșetori cu diverse handicapuri care își “puneau în evidență” handicapul specific pentru a obține mila publică, încât devenise ușor să-i ignori la mesajul esențial. Ăia ciungi ziceau că nu pot lucra; ăia orbi: “Ajutați-mă pe mine că sunt orb!”. Până într-o zi, când, în spiritul concurenței de piață, a apărut și următorul cântec: “Mai bine să n-ai o mână, / Dar să ai vederea bună. / Că nimica nu-i mai sfânt, / Ca vederea pe Pământ.”

Niciodată până atunci nu mă gândisem că ar putea exista și o ierarhizare, o prioritizare a handicapurilor. Că ai putea alege între două, în funcție de care ți se pare răul mai mic.

Și la o scară nu exagerat de extinsă, așa mi se pare România ultimilor 25 de ani. Generație după generație a fost pusă doar să aleagă handicapul mai “ofertant” sau răul cel mai mic.

În 2015, e pentru prima oară când suntem întrebați concret ce vrem. Nu între două opțiuni date, ci ORICE. Iar noi răspundem în continuare cu: “Nu știm încă, dar sigur nu vrem aia sau aialaltă”.

Niciodată până atunci nu mă gândisem că ar putea exista și o ierarhizare, o prioritizare a handicapurilor. Că ai putea alege între două, în funcție de care ți se pare răul mai mic.

Poate genul ăsta de campanii de educare pentru adulți aș face. Exerciții pe care ar fi trebuit să le facem de când eram mici, dar nu le-am făcut. Așa că scoateți o foaie de hârtie și haideți să rezolvăm următoarele exerciții rămase restante:

  • Scrieți-i o scrisoare lui Moș Crăciun cu ce jucării v-ați dori. Atenție! Se depunctează compunerile care încep cu ce jucării nu v-ar plăcea.
  • Construiți un wishlist pe 10 puncte concrete care să nu conțină cuvântul “NU”.
  • Alcătuiți un formular de evaluare a muncii cuiva, repartizând ponderea procentelor pentru fiecare criteriu urmărit. Atenție! Se depunctează lucrările al căror total de procente adunate depașește 100%.

Fragmente dintr-un articol publicat inițial pe site-ul IQads, 7 noiembrie 2015

Citește și:

Comentează