Ficțiune

În cinstea unei mari doamne!

E încă o femeie frumoasă. Are un chip peste care timpul a trecut cu blândețe. Măcar atâta concesie să-i facă și ei viața. Că în rest, i le-a servit pe toate. Soțul i-a murit pe front, lăsând-o cu doi copii de crescut, să se descurce cum o putea. Îl iubise mult. Atât de mult că nu s-a recăsătorit niciodată. A mers mai departe și s-a descurcat singură cum a putut. A crescut doi baieți frumoși și cuminți, cărora le-a fost și mama, și tată. I-a dat la școală, i-a învățat de toate – că toate-s folositoare în viață -, i-a oblojit când se loveau, i-a certat când greșeau. Și i-a educat cu o mână puternică, până ce s-au făcut mari.

Citește mai mult

Dă și tu o bere!

Venea aici în fiecare seară. Se așeza la ultima masă și comanda întotdeauna două halbe. Una pentru el, iar cealaltă pentru un prieten care nu venea niciodată.

Cârciumarul se învățase cu el, dar petrecăreții de la mesele învecinate îl credeau nebun. Auzi?!, să-ți comanzi o bere și să nu o bei. Ciocnea o halbă de cealaltă, își bea partea lui în mulțumire și tăcere, le plătea pe amândouă și pleca. L-am tot văzut așa de fiecare dată.

Citește mai mult

Mulțumesc, băieți!

Mereu același lucru. Torn în pahare sau halbe, scot sticle de la rece, mă pregătesc să îi întâmpin. După ce-i servesc pe toți, mă întorc în spatele tejghelei și mă uit la ei. Gălăgioși sau tăcuți, cu familia la sfârșit de săptămână, seara cu prietenii, tineri sau nostalgici, dar toți mulțumiți.

Mă uit la ei când iau prima gură din bere și satisfacția plină de spumă le mustește pe față. Simt că pentru o clipă fac parte din viețile lor, ale fiecăruia dintre ei.

Le prind din zbor gândurile, împrumut frânturi din conversațiile lor de la mese, sunt fericit cu ei când sărbătoresc ceva. Îi văd de atâtea ori încât am învățat cum îi cheamă, câți copii au, ce vise au pentru ei.

Citește mai mult

Casa veselă

Am copilărit pe străzile astea. Și pe urmă, când a venit Naționalizarea și n-am mai stat aici, bunicu’ tot pe aici mă plimba. Știa toate poveștile, ale tuturor oamenilor și ale tuturor clădirilor din zonă. Îl cunoscuse în tinerețe pe arhitectul acestei case. Un băiat bun, arhitect respectat, școlit prin străinătățuri. Dar se întorsese în țară fiindcă voia să realizeze aici ceva care să rămână peste timp. Proiecta multe case, dar după moda vremii, într-un stil mai auster și, pe undeva, mai nemțesc. Ăsta a fost cel mai mare regret al lui. Zicea mereu: “Aș vrea și eu să fac o casă veselă. Să intri în ea și să râzi de bucurie.”

Citește mai mult