Am copilărit pe străzile astea. Și pe urmă, când a venit Naționalizarea și n-am mai stat aici, bunicu’ tot pe aici mă plimba. Știa toate poveștile, ale tuturor oamenilor și ale tuturor clădirilor din zonă. Îl cunoscuse în tinerețe pe arhitectul acestei case. Un băiat bun, arhitect respectat, școlit prin străinătățuri. Dar se întorsese în țară fiindcă voia să realizeze aici ceva care să rămână peste timp. Proiecta multe case, dar după moda vremii, într-un stil mai auster și, pe undeva, mai nemțesc. Ăsta a fost cel mai mare regret al lui. Zicea mereu: “Aș vrea și eu să fac o casă veselă. Să intri în ea și să râzi de bucurie.”
N-are de unde să știe, dar i s-a împlinit visul. Când am intrat aici și am văzut berăria și oamenii râzând la mese, mi-am amintit de el. Și am băut o bere și în cinstea lui.
Au trecut vremurile alea de atunci, dar e bine. Că parcă e mai multă veselie.
Ivan Petroff
Poveste scrisă în 2007 și „publicată” pe zidurile interioare ale „Curții Berarilor – Timișoreana”
Sursa foto: site-ul peachridgeglass.com
