În cinstea unei mari doamne!

E încă o femeie frumoasă. Are un chip peste care timpul a trecut cu blândețe. Măcar atâta concesie să-i facă și ei viața. Că în rest, i le-a servit pe toate. Soțul i-a murit pe front, lăsând-o cu doi copii de crescut, să se descurce cum o putea. Îl iubise mult. Atât de mult că nu s-a recăsătorit niciodată. A mers mai departe și s-a descurcat singură cum a putut. A crescut doi baieți frumoși și cuminți, cărora le-a fost și mama, și tată. I-a dat la școală, i-a învățat de toate – că toate-s folositoare în viață -, i-a oblojit când se loveau, i-a certat când greșeau. Și i-a educat cu o mână puternică, până ce s-au făcut mari.

Într-o zi, i-a luat cu ea și le-a spus că are o surpriză pentru ei.

I-a adus aici. Stătea cu ei la o masă retrasă. Nu că i-ar fi fost rușine, dar erau într-un loc în care nu mai fuseseră niciodată și, în plus, voia să vorbească cu ei. Sigură pe ea, i-a făcut semn cârciumarului să aducă două beri. Câte una pentru fiecare dintre băieți.

Erau flăcăi mari, dar erau atât de mirați de tot ce era în jurul lor. Nu erau obișnuiți cu bărbații, iar locul era plin doar de bărbați ale căror priviri confirmau că ea era singura femeie care trecuse vreodată pragul acestei berării.

Fără să se intimideze – o viață grea o învățase deja asta – femeia stătea liniștită și povestea cu băieții ei. Atunci le-a spus prima oară de viața ei, de ceea ce se întâmplase cu tatăl lor, de cât de mandră e de ei și că îi adusese aici ca să onoreze și ultima tradiție din viata lor, înainte de a-i privi ca pe niște bărbați de acum încolo. Tatăl lor ar fi trebuit să le dea prima lor bere, dar fiindcă el nu este, a venit ea.

Au mai povestit o vreme și când, emoționați, ei au terminat de băut, s-au ridicat toți trei și au plecat, gata parcă de o nouă viață.

Eu sunt nepotul acestei mari doamne și e o onoare să vorbesc întotdeauna despre ea ca despre cea mai strașnică și minunată femeie pe care am întâlnit-o vreodată.

Sunt aici, cred că la aceeași masă unde stăteai și tu, și vreau să-ți spun doar atât: “În cinstea ta, bunico, și sărut mâna!”

 

Mihnea

Poveste scrisă în 2007 și „publicată” pe zidurile interioare ale „Curții Berarilor – Timișoreana”
Sursa foto: site-ul lep.deviantart.com

Citește și:

Comentează