După mitocanul din construcții, țăranul elevat, nebunul promoțiilor și nostalgicul tradiționalist – care au dominat perioada antecriză – bărbatul român din reclame pare că a descoperit o nouă etapă a nomenclatorului, dar și o nouă înțelegere a legii antidiscriminare.
N-am să vă dau rest. Uitaţi aşa! – zice vînzătoarea şi mîna îţi plasează dibaci în restieră bomboana no name, no taste, no number menită să-ţi îndulcească reacţia nervoasă, să-ţi lubrifieze calea spre iertare, să-ţi adoarmă demnitatea de cetăţean respectabil şi să mai adauge un layer de înţelegere umană colecţionarului de bomboane din tine. Da, te-a prostit şi de data asta. În secunda rămasă pînă la semnalul sonor emis de următorul la rînd, care te încurajează bărbăteşte să înaintezi mai repede sau vei avea de-a face cu organul lui năbădăios – îţi evaluezi valoarea propriului ficat şi procentul consumat deja din el pe chestiuni mai grave şi decizi înţelept să-ţi ţii gura şi să bagi bomboana în buzunar.
Se spune că atunci când Galileo Galilei a fost condamnat la moarte pentru erezia de a fi susținut că Pământul este rotund, consoarta lui, Marina Gamba, a strigat de disperare: “Dar mori nevinovat!”. Răspunsul lui a venit firesc din partea unui om învățat să-și asume greutățile: “Ai fi preferat să mor vinovat?”.
În cele din urmă, Galilei a fost “lăsat” să moară de boală naturală, arestat la domiciliu, fără niciun drept de a primi vizitatori. Iar azi, până și cei care pică BAC-ul sunt aproape siguri că Pământul se învârte sau, cel puțin, se învârte cu ei atunci când sunt amețiți.
Democrația se bazează pe drepturile și libertățile indivizilor dintr-o societate, cărora li se permite orice, atâta vreme cât nu încalcă drepturile și libertățile altor indivizi. Această legiferare extrem de limitativă pune în permanență individul uman doar în raport cu alți indivizi umani, excluzând din schemă noțiuni precum animalele, biodiversitatea, natura. Deși, în mod paradoxal, exercitându-ne “drepturile” liber în natură, punem în pericol sau luăm viața altor indivizi. E dreptul meu să poluez, chiar dacă asta pune în pericol sănătatea copiilor și a animalelor. Câtă vreme nu se dovedește imediat această crimă, e ca și când n-ar exista. Cu alte cuvinte, un mic delay între cauză și efect e suficient ca eu să nu mai fiu vinovat.
Într-una din clasele primare – nu mai știu care, fiindcă timpul le vindecă pe toate, inclusiv memoria – am primit prima dată două note alternative (4 și 10) pe aceeași lucrare de control. Ni se cerea să scriem o compunere explicând proverbul „Ochii care nu se văd, se uită”. 10-le a fost pentru vocabular, imaginație și aptitudini lingvistice, 4-ul pentru halucinanta interpretare dată proverbului. Descrierea făcea referire la securiștii care îi urmăresc pe oameni, la vecinii care te pârăsc la Miliție și Securitate după ce te urmăresc pe vizor sau prin gaura cheii să vadă ce faci și multe alte situații în care ochii care nu se văd, se uită. La tine. Ochii ascunși de privirile tale sunt ăia care te urmăresc din umbră.
CSR-ul nu poate și nu trebuie să însemne doar plantări de copaci. Asta daunează în primul rând companiei. Studiile de percepție (din România) arată că oamenii nu reușesc să diferențieze între ele proiectele de CSR ale diverselor companii. Prin urmare, beneficiul de imagine al acțiunii de CSR nu poate fi cuantificat în dreptul companiei care l-a inițiat. Creativitatea nu este de amorul artei. Creativitatea inseamnă impact mai mare.
E încă o femeie frumoasă. Are un chip peste care timpul a trecut cu blândețe. Măcar atâta concesie să-i facă și ei viața. Că în rest, i le-a servit pe toate. Soțul i-a murit pe front, lăsând-o cu doi copii de crescut, să se descurce cum o putea. Îl iubise mult. Atât de mult că nu s-a recăsătorit niciodată. A mers mai departe și s-a descurcat singură cum a putut. A crescut doi baieți frumoși și cuminți, cărora le-a fost și mama, și tată. I-a dat la școală, i-a învățat de toate – că toate-s folositoare în viață -, i-a oblojit când se loveau, i-a certat când greșeau. Și i-a educat cu o mână puternică, până ce s-au făcut mari.