În ultima conversație pe care am avut-o cu bunicul meu înainte de a muri, l-am intrebat: „Bunicule, care este secretul tău, cum de ai trăit atât de mult?”. Răspunsul lui a fost cel mai frumos din toate timpurile: „Apăi draga me’, eu n-am avut vreme să mor.”

În 2015 mi-am propus, printre altele, să-mi documentez un an din viață, cu o fotografie în fiecare zi. Am reușit să mă țin de promisiune 326 de zile din an. Timp în care am râs, am plâns, am făcut proiecte, am iubit, am fost extrem de fericită vreo 10 luni, deprimată restul de două, am călătorit, am pierdut 13 kilograme și câțiva prieteni, am câștigat experiențe pe care le pot lua cu mine oriunde.

Nu știu încă tot ce am învățat în 2015, dar știu sigur că n-am avut vreme să mor.

Iar ăsta e filmul vietii mele TRĂITE în 2015.

Momente stânjenitoare și schițe – s-ar putea intitula această lucrare mâzgălită în cărbune, într-o vacanță de iarnă, la țară.

An: 2013
Autor: Semida Durigă

Animalul ăsta demn este motanul Kiki – probabil cel mai iubit dintre pământeni și, de 18 ani, sufletul meu pereche. Cel puțin pentru aceste două motive a meritat răbdarea de a-l picta timp de câteva luni, fir cu fir și expresie cu expresie. E și ăsta un fel de a-i da lui toată nemurirea lumii.

An: 2013
Autor: Semida Durigă

Acesta a fost primul me tablou. Cei care mă cunosc știu că n-avea cum să fie altfel decât cu un cal. Sau, mă rog, o căluță.

An: 2012
Autor: Semida Durigă