MIHAIU – DESCHIS ECO

Meseria de creativ e atât de faină, fie și numai pentru că dacă îți vine să-i crăpi capul unui om, o poți face în concepte si Photoshoape măiastre. Și poți să te alegi chiar cu laude consistente din partea celui violentat artistic.

An: 2010
Agenție: Next Advertising

Ceva special:

Să știți că o astfel de operație pe creier durează în medie câteva zeci de ore. Succesul constă în faptul că la sfârșit reușești să vezi tot ce are în cap, fără să verși vreo picătură de sânge.

SEX SĂLBATIC 2

Chiar așa, tu ai putea face sex în condițiile astea? Printre arme, gunoaie și braconieri? Ei bine, nici animalele nu pot. Pentru sex și natură înfloritoare, dă 2% celor care se ocupă de condiții prielnice înmulțirii speciilor.

An: 2009
Agenție: Next Advertising

Ceva special:

Vânătorul din spot este Nea’ Gigi, șoferul agenției și cea mai inepuizabilă sursă de umor pe care o cunosc.

Întâmplare reală: În lipsă de altceva, după filmare am folosit chiar un tufiș pe post toaletă. Deodată, din pădure a ieșit un cățel care alerga după mine ca sa-mi aducă în gură șervețelul pe care îl “uitasem” acolo.

NU AMESTECA LUCRURILE – PARLAMENT

În Casa Poporului – o clădire atât de mare încât se vede de pe Lună – se colecta selectiv în proporție de 0%. După campanie s-a înregistrat un progres de 77%. Evident că doar niște mesaje disruptive au putut să facă asta. Parlamentarilor li s-au pus gunoaie în cutia de scrisori, postere cu alianța tuturor partidelor politice imaginabile și li s-au montat screensavere pe computer care multiplicau “recycle bin-ul”.

An: 2009
Agenție: Next Advertising

Ceva special:

După terminarea campaniei, clientul a revenit ca să-mi ceară posterul în format .psd. Nu pentru că voia să modifice ceva, ci la insistențele unui parlamentar important care-și dorea materialul, dar fiind din PSD, dorea să aibă pe monitor numai fișiere cu extensia .psd. Pam-pam!

NU AMESTECA LUCRURILE

Fără doar și poate, Nu amesteca lucrurile, este campania cu cei mai mulți regizori, cei mai mulți creativi, cele mai multe branduri, cele mai multe muzici și jingles într-un spot etc. Pentru că asta se întâmplă când amesteci lucrurile. Descâlcirea, lămurirea și colectarea selectivă vin la sfârșit.

An: 2009
Agenție: Next Advertising

Ceva special:

Premii câștigate: Aur – Magellan Awards; Stevie trophy for Communication Campaign of the Year – Stevie Awards; Certificate of Excellence – Sabre Awards; Locul I – Gala Societății Civile; Locul I în categoria Campanii Sociale / Civic Behaviour an Public Participation – ADOR; Locul II secțiunea Printul Anului – Best Ads 2009.

MOBEXPERT – FOTOLIUL / MASA / LAMPA

Întotdeauna am considerat a fi fascinante “traducerile” creative. Din statistici în ilustrații, din limbaj corporate în povești pentru copii sau, cum e cazul de față, din matematică în sentimente.

An: 2009
Agenție: Next Advertising

Ceva special:

Lucrare necontractată.

FĂRĂ PLASTIC

Animalele sunt superdrăguțe și scriu din ce au și cum se pricep ele mesaje de mulțumire pentru ceea ce primesc. Nu e vina lor că oamenii aruncă tone de plastice în natură, acoperind “mulțumim” până devine “muim”.

An: 2009
Agenție: Next Advertising

Ceva special:

Votat cel mai bun print din România la BestAds 2009.

Prima și singura campanie cu înjurături neinterzisă de CNA, deși nu a apărut doar într-o mulțime de publicații, ci și pe pereții diverselor evenimente și conferințe.

STEJAR – RUGBY / Cicatrice

Când ești cuceritorul Noului Teritoriu Masculin, dar și sponsorului echipei naționale de rugby, trebuie să știi să speculezi deștept fiecare legătură dintre calitățile sau obsesiile masculine și feature-urile unuia dintre cele mai tari sporturi.

An: 2008
Agenție: Next Advertising

Ceva special:

A fost minunat să lucrez pentru un brand care susține și un alt sport, în afara veșnicului fotbal.

SEX SĂLBATIC

E foarte greu să faci campanii pentru colectare 2% din impozit. E și mai greu să o faci pentru ONG-uri de mediu. Și e chiar mai greu pentru un ONG ce pare atât de nișat, încât ai zice că nu schimbă nimic în viețile românilor. Și totuși, dacă pui problema altfel, atât de nemaiîntâlnit încât să iubească toți mesajul, reușești.

An: 2008
Agenție: Next Advertising

Ceva special:

Premii: Locul II în categoria Virale la Webstock; Locul I – cel mai bun print al anului – BestAds

Cei mai mulți bani colectați din 2% dintre toate ONG-urile de mediu.

Premieră media: Prima campanie care nu numai că nu a plătit spațiu media, dar a primit cereri pentru drepturi de difuzare, doar pentru că le-a plăcut foarte foarte mult.

BRIKSTON – BALENĂ

O informație tehnică cu pretenții de diferențiator de brand e trecută ușor cu vederea dacă nu e pusă într-un context vizual neobișnuit. Pentru Brikston am folosit atât o ilustrare creativă a informației, cât și o modalitate inedită de a garanta citirea ei.

An: 2008
Agenție: Next Advertising

Ceva special:

A fost primul și, din câte știu, singurul OOH răsturnat din România. Sunau oamenii de pe stradă să spună că am pus panoul invers. Să mai zică cineva că inovația trece neobservată sau că cetățenii români nu sunt îngrijorați și responsabili.

ASIGURĂRI – NECONTRACTATE

Deși expresiile din execuții sunt românești, insight-ul este internațional. Folosim atât de des înjurături și invocații care se referă la vătămări corporale, accidente sau deces, încât e greu să nu-ți imaginezi succesul viral al unei campanii care abordează profesionist asigurările, pornind chiar de la interesele particulare ale oamenilor.

An: 2008
Agenție: Next Advertising

Ceva special:

Cel mai diferit, memorabil și amuzant motiv de refuz auzit vreodată: “Campania ar fi atât de eficientă încât ar aduce prea mulți clienți, iar compania ar fi în imposibilitate de a-i deservi.”

Pagina 4 din 512345